Depresia face parte din cadrul larg al tulburarilor din sfera afectivitatii.
De peste 2500 de ani, tulburarile afectului au fost descrise printre cele mai frecvente boli ale omului, dar ele au captat doar recent interesul autoritatilor din sanatatea publica. Se estimeaza ca depresia, actual pe pozitia 4 in morbiditatea generala, va ajunge pe locul 2 (dupa bolile cardiovasculare) inainte de anul 2020. Mai mult, unele voci ale OMS spun ca pana in anul 2030 depresia va deveni principala problema de sanatate publica, inaintea cancerului si a bolilor inimii. Depresia afecteaza peste 20% din femei si mai mult de 12% din barbati, cel putin o data pe parcursul vietii acestora.
Hipocrate (460-357IC) a descris depresia ca „melancolie” sau „bila neagra”; mai mult, acesta evidentiaza si legatura dintre depresie si anxietate, atat de frecvent observata si in zilele noastre. Mentiuni detaliate apar in opera vechilor greci, care emit primele postulate neurobiochimice ale bolii.
In prezent, exista numeroase teorii care incearca sa explice mecanismele tulburarii (neurobiochimice, comportamentale, neurofiziologice, neuroendocrine, etc). Cel mai probabil este un model integrativ cu un mecanism complex, care include ereditatea, factori predispozanti, declansatori si de intretinere. Teorii recente incearca sa arunce o lumina noua asupra acestei tulburari, privind-o ca o incercare de adaptare, un raspuns natural, util, o modalitate de a asigura supravietuirea ca individ si ca specie. Un indiciu asupra laturii adaptative a depresiei este prezenta ei raspandita in regnul animal. Indivizii depresivi (fie ei oameni, caini sau alte animale) arata un interes scazut in activitatea sexuala si alimentatie, scaderea nivelului de activitate si energie, tulburari de somn, scaderea interesului catre auto-ingrijire si igiena personala. Ca si oameni, impartasim o multitudine de stimuli declansatori ai depresiei cu alte specii (boala, foamete, moartea unei persoane apropiate). Experimentele animale arata ca indivizii care raspund la situatii stresante (foamete, pericol, etc) printr-un comportament exuberant care motiveaza explorarea si consumul de energie, au un prognostic mai prost decat cele cu un comportament de conservare a energiei in situatii de mediu caracterizate prin ostilitate sau lipsuri.
Unele studii sugereaza ca dispozitia depresiva ajuta la conservarea energiei si faciliteaza dezangajarea din sarcini si teluri imposibile, imbunatatind capacitatea umana de a decela deceptia, nemultumirea si de evaluare a gradului de control pe care il putem aplica mediului inconjurator, in toate aspectele lui.
Depresia poate fi asadar un raspuns util in conditii particulare, dar cel mai adesea devine o situatie invalidanta care afecteaza profund calitatea vietii individului. Mecanismul care ne face sa ne deconectam de situatii fara iesire poate deveni o stare generalizata care ne inhiba dorinta de a urmari orice interes si tel, chiar si cele perfect realizabile.
In general tulburarea depresiva este caracterizata prin: dispozitie trista sau scaderea placerii si a interesului pentru persoane si activitati, alterarea stimei de sine, lipsa sperantei de imbunatatire a situatiei , anxietate sau iritabilitate, tulburari ale somnului, ale apetitului si greutatii corporale, ingrijorare legata de starea de sanatate si acuze somatice diverse.
Evaluarea si diagnosticul depresiei se pot face fie de catre medicul de familie si psiholog (mai ales prin screening), fie, preferabil, de catre medicul psihiatru. In procesul de evaluare se folosesc diferite instrumente (scale, chestionare, interviuri, studii observationale). Un chestionar frecvent folosit in practica este Inventarul Beck al Depresiei (BDI)
Desi are limitarile sale, ca orice test auto-administrat, BDI poate oferi rapid informatii asupra gradului de severitate al depresiei; un scor peste 14 ar trebui sa fie urmat rapid de un consult de specialitate.
Evolutia episodului depresiv este destul de greu de apreciat. Unele depresii reactive tind sa paleasca in timp, dupa disparitia elementului declansator. Alte forme de depresie au o tendinta de cronicizare. In general, simptomele depresiei dureaza de regula mult mai mult decat cauzele initiale, iar imbunatatirea circumstantelor nu duce intotdeauna la disparitia simptomelor.
Este notabila aparitia ideatiei suicidare la pacientii cu depresie. Multi dintre acestia, intre 15 si 18%, ajung sa comita suicid; aceasta rata este comaprabila cu cea intalnita in schizofrenie. Interventiile terapeutice urmaresc reducerea riscului de suicid, imbunatatirea calitatii vietii pacietului si prevenirea recaderilor.
Tratamentul depresiei este multimodal, si cuprinde o pletora de mijloace farmacologice, psihoterapeutice, de resocializare si reinsertie sociala si profesionala.