Homeostasis Model Assessment (HOMA) este o analiză de laborator care evaluează concomitent rezistența la insulină și funcția pancreasului endocrin. Se calculează matematic pe baza a două valori determinate din sangele recoltat pe nemancate: glicemia și insulina.
Valorile mai mici de 2 sunt considerate normale, cele cuprinse intre 2 si 2,5 arată o posibilă rezistență la insulina iar cele de peste 2,5 indica o probabilitate mare a rezistenţei la insulină.
Un nivel crescut indică faptul că celulele corpului nu mai răspund eficient la stimulul reprezentat de insulină (ne imaginam o pompa biochimică care forțează intrarea glucozei in celule), obligand pancreasul să secrete mai mult hormon pentru a menține glucoza circulantă în limite normale.
O rezistență crescută la insulina creşte riscul de apariție a diabetului zaharat de tip II, stimulează constituirea de depozite de grasime, mai ales la nivel abdominal şi este legată de tulburări endocrine.
Cortizolul creşte rezistenţa la insulină. Stresul psihic creşte rezistenţa la insulină. Stresul cronic creşte secreția de cortizol la nivelul glandei suprarenale, care creşte la randul lui rezistența la insulina. Infecţiile, fie ele virale sau bacteriene cresc rezistenţa la insulină
HOMA e un marker al rezistenţei la insulină, dar nu reprezinta un criteriu de diagnostic de precizie, fiind doar un indicator ce poate induce adesea in eroare atat medicul cat şi pacientul. Recent din ce in ce mai multi pacienți primesc indicații pentru determinarea HOMA, in cadrul unei pleiade de alte analize, indicate sau nu.
Valoarea predictivă a HOMA este destul de mică, concomitent cu o marjă de eroare suficient de mare incat să aduca potențiale erori de diagnostic şi de tratament.
HOMA nu este un diagnostic dupa cum nici rezistenţa la insulină nu este un diagnostic. Primul pas dupa identificarea unei rezistențe crescute la insulină este schimbarea stilului de viață țintind scăderea in greutate, pe cat posibil pe seama reducerii grăsimii corporale simultan cu menținerea sau, ideal, creşterea masei musculare.
Dacă schimbarea stilului de viață nu aduce rezultate palpabile asupra greutății, atunci medicul poate lua in considerare agenți farmacologici care pot ajuta pacientul.
HOMA nu se foloseşte nici măcar la diagnosticul sindromului metabolic. Prediabetul, daca se suspicioneaza la un pacient, se diagnostichează cu determinarea glicemiei, hemoglobinei glicozilate şi eventual cu un test oral de toleranță la glucoza. Pentru sindromul metabolic se masoară circumferința abdominală, tensiunea arterială şi lipidele plasmatice.